Dileme de mama

Posted in Iubire, Spirit on May 18, 2012 by luna

“Sarcina este cea mai frumoasa/minunata/senina/magnifica perioada din viata unei femei”. Cam asta este ideea de inceput din mai toate articolele despre maternitate. Nu mi-e rusine/teama sa recunosc ca in cazul meu nu a fost si nu este asa. Bineinteles, am sentimente cu totul noi, am clipe de extaz, dar si de agonie, am momente de entuziasm in asteptarea copilului, dar si de panica in aceeasi asteptare.
Ca si in alte aspecte ale vietii noastre colective, si legat de sarcina suntem bombardati de niste clisee ingrozitoare. Oricat de puternice ar fi personalitatile si ideile proprii si personale, este imposibil sa nu te simti anormal si defect daca nu te conformezi acestor idei.
Cred ca viitorii parinti care sunt intr-o stare totala de beatitudine de la inceputul pana la sfarsitul sarcinii si in prima perioada de viata a copilului ori erau cam nefericiti inainte, ori aveau o viata plictisitoare si inactiva. Nu ai cum sa spui ca este minunat sa fii cat casa, sa nu poti face n activitati pentru ca esti gravida, sa fii fericit cu miile de temeri legate de viitorul copil etc.
In cazul meu, cea mai mare temere este ca nu voi mai avea micile bucurii si excentricitati si libertati dinainte. Evident ca n-as fi vrut sa-mi petrec toata viata prin cluburi, dar, vai, cat de bine ma simteam la o distractie inconstienta si colorata cu prietenii sau necunoscutii. Ei, si vin diversi care-ti spun “ehe, gata, s-a terminat. Sa vezi ce greu o sa-ti fie, etc”. Nu, frate, n-o sa-mi fie greu, refuz sa-mi fie greu.
Am cazuri in jurul meu de parinti care-si plimba copiii de la trei luni prin tara, si-i iau in vizite, la terase, ii mai lasa cu o bona si se duc intr-un club. Si am cazuri in jurul meu de oameni care ii judeca pe cei de mai sus si ii considera egoisti si inconstienti. De ce? Unde scrie ca trebuie sa iti tii copilul intr-un bubble in primii 2,3, 10 ani din viata?
Cred ca printre responsabilitatile prioritare ale unui parinte este si sa-si asigure propria fericire. Plictiseala, stresul, frustrarea sunt sentimente pe care copilul le percepe imediat.

Zilele trecute am fost la un curs de parenting. In timpul celor doua ore le-am studiat pe cele cateva cupluri care, ca si noi, se pregatesc pentru bebe. Imi venea sa le dau cu ceva in cap vazandu-le asa-numita perfectiune si cumintenie. Imi imaginam camera copilului deja pregatita si dotata cu tot ce trebuie, casele impecabile, relatiile aparent perfecte cu partenerul. Ce mai…exact acele familii din “reclamele la detergenti”, cum imi place sa-i numesc. Stii, acele reclame in care femeia imbracata perfect, din casa perfecta, cu copiii perfecti este fericita ca a gasit un detergent care scoate petele perfect. Mda, si peste 5 ani cineva isi trage un glont in cap si isi improasca creierii pe lenjerie impecabila spalata cu Ariel.

Ma enerveaza la culme acest perfect si il resping cu toata fiinta mea. Este fals, este inexistent, este deprimant.

Vreau culoare si un pic de haos, vreau sa fiu eu si eu nu sunt perfecta. Si nimeni nu e, insa unii stiu sa mimeze atat de bine.

Nu-mi voi creste niciodata copilul intr-un mediu perfect, pentru ca nu vreau un copil perfect. Vreau un copil minunat in imperfectiunea lui, un copil caruia sa-i iubesc defectele.

Om frumos

Posted in Arta, Hobby, Iubire, Spirit on April 8, 2012 by luna

Am fost aseara la al treilea concert de cand m-am mutat la Timisoara, adica al treilea concert la care l-am dus pe bebe Vladutz din burta. Zoia Alecu a fost fantastica, nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult. Mi s-au inundat ochii de lacrimi cel putin o data la doua melodii, dar, na, poate sunt hormonii de vina.
Pentru a nu uita, primul concert a fost Travka (deja nu mai stiu numele pubului in care s-a tinut). Cam depresiv pentru un embrion de doar 2 luni:D. Al doilea a fost multpreaiubitasivenerata Ada cu Bobo. Am ras cu lacrimi si dureri de burta, iar Vlad (cel mare) si mai si. Iar acum Zoia Alecu, in Porky’s Pub. Am ras, am plans, am cantat (din nou Vlad mai tare decat mine).
Cum nu ma poate interesa doar creatiile unui artist, ci si el ca om, m-a frapat tineretea Zoiei. Are 56 de ani si nimic din ea nu tradeaza acest lucru. Este tanara, frumoasa, plina de viata, de frumusete si de traire. Emana o pasiune pentru…orice absolut contagioasa.
Dupa 2 ore cu ea, pleci acasa mai entuziast, mai fericit, mai energic, mai bun si mai iubitor.
Mi-au placut foarte mult melodiile urmatoare:

si asta

despre prietenie

Posted in Uncategorized on March 25, 2012 by luna

cadem atat de rapid in capcana rolurilor de sot/ sotie, iubit/ iubita, tata/ mama etc, de parca ar fi existat un moment in care am decis ca asta ne este personajul de acum incolo. uitam sa fim noi, tocmai din dorinta de a fi niste “noi” mai buni, mai performanti, “mai” perfecti.

imbracati in aceste personaje, incepem un razboi continuu cu restul actorilor, dar mai ales cu actorii principali de pe mica scena a vietii noastre. ne folosim de cele mai penibile arme: pretentii, injurii, blamari, isterii, urlete, amenintari etc.

ne este frica de ce s-ar putea intampla daca lasam chiar si pentru o secunda garda jos. poate ca partenerul de scena, devenit la un moment dat inamic pe campul de lupta, ne va scoate din propria noastra piesa. poate ca ne va insela cu dublura, sau se va plimba prin piesele altora. asa ca ne apucam sa construim un tarc pe scena, sa batem un tarus in mijloc si sa-i legam un lant de picior. acum e mult mai bine…acum stiu tot timpul unde e, ce gandeste, la cine se uita.

o data la o suta de ani ne amintim cum era cand eram prieteni. cand stateam nu doar pe aceasi scena, ci in acelasi corp, creier, inimia, suflet. cand ne cautam spasmodic si ne era bine impreuna pentru ca vroiam, nu pentru ca trebuia. cand nu ne smulgeam gandurile cu patentul, ci trairile prindeau forma de cuvinte inainte de a fi traite.

iar frica nu era primita de celalalt cu ura si acuze, ci cu zambete si incurajari. in prima nebunie a iubirii ni se pare ca prietenia este apanajul relatiilor dintre batrani.

Miracol

Posted in Uncategorized on February 15, 2012 by luna

Credeam ca este indeajuns o singura clipa pentru a intelege un miracol. Credeam in revelatiile din trecut, cand miscarea unei crengi sau o raza ce-mi cadea pe perna concentrau tot miracolul existentei intr-un singur bob de nisip. Ca sa aflu ca nu intelegeam nimic. Sunt cinci luni de cand o fiinta, un corp cu suflet, creste in mine si nu inteleg. Nu inteleg cum este posibil. Cum este posibil sa am un om in mine, sa-l cresc fara sa fac nimic, sa-i simt picioarele lovindu-ma incet. Cum este posibil sa-i spun in gand sau cu cuvinte sa se miste sa-mi dea un semn ca este inca acolo, si el sa ma asculte.

Mi-e ciuda ca nu inteleg si mi-e teama ca va iesi in lume, se va desprinde de corpul meu si tot nu voi descifra acest miracol. Mi-e ciuda ca nu am trait destul de intens aceasta simbioza, ca o voi uita curand dupa ce cordonul ombilical va fi taiat si ca o voi regreta toata viata. Sau poate ca nu simti niciodata ca acel cordon ombilical nu mai exista, poate ca ramane pe veci o legatura fara timp si spatiu intre acele doua fiinte care au fost una in alta, precum doua papusi Matruska.

Timisoara

Posted in Uncategorized on February 13, 2012 by luna

Sunt patru luni de cand m-am mutat la Timisoara si, nu stiu de ce, am simtit nevoia sa scriu cateva cuvinte despre acest oras. L-as putea asemui cu o femeie simpla, insa doar in aparenta. Femeia aceea calda care te asteapta cuminte acasa dupa ce ai fost la curve. Pentru ca asa am ajuns sa vad iubitul meu Bucuresti: ca o curva frumoasa, insa murdara pe sub hainele colorate, zgomotoasa si instabila.
La inceput, Timisoara pare ca nu are ce-ti oferi, nu are cu ce te surprinde. Trec zile si saptamani in care nu-ti mai arata nimic nou. Dupa care descoperi un zambet nou, o culoare noua, o strada necunoscuta, o piata ce te duce cu gandul la Viena, un bar cu oglinzi de aur…..
Sunt patru luni de cand m-am mutat la Timisoara, iar acum este acoperita de o patura alba si groasa de zapada. Ieri, in Piata Sinaia, am avut sentimentul ca m-am intors in perioada interbelica. Totul era alb, intuneric, luminile unei biserici, un tramvai vechi ce parea tras de cai, pustiu, liniste.

Nice

Posted in Iubire, Muzica, Spirit on January 6, 2012 by luna

Matisyahu
Fantastic acest evereu rastafari.

Liniste

Posted in Iubire, Poezie, Spirit on October 20, 2011 by luna

Asadar asa miroase linistea,

A rufe curate de iarna si ceai de musetel.

Ce fiinta ciudata aceasta serenitate

Iesita din mine si coborata in toate.

Asadar asta e gustul nemiscarii,

A mar de dimineata si sarut de revedere.