Archive for April, 2010

Subiectiv

Posted in Oameni dragi, Viata on April 27, 2010 by luna

Cunosc un om rar. Un om care nu poate să spună altceva decât ceea ce gândește. Iar când nu poate spune ceea ce gândește, îți spune că se abține. Pentru unii poate fi șocant, obișnuiți fiind cu politețea corporatistă care a început să ne impregneze și viețile personale. Și până la urmă ce este această politețe decât o formă mai diluată de minciună? Acest om rar este iubitul unei bune prietene, rară la rândul ei. Georgiana și Mihăiță sunt calzi și calmi. Ei bine, și acest Mihăiță mi-a spus ieri pe nepusă masă că sunt un om minunat. Fără nicio legătură cu nimic și din tot sufletul. Și el este atât de zgârcit cu complimentele… Remarca lui m-a întristat și m-a bucurat în aceeași măsură. Mi-ar plăcea să mă consider și eu un om minunat. Tot timpul, liniar și perpetuu. În același timp m-a umplut de speranțe. Dacă acest om vertical, exigent, suspicios și extrem de profund a putut să vadă ceva minunat în mine, înseamnă că pot lua acel sâmbure, îl pot face să crească și să rodească. Am nevoie doar de timp.

Carte și film: Anais Nin – Henry și June

Posted in Carte, film with tags , , , , on April 23, 2010 by luna

Am citit-o jumătate în urmă cu 2 luni și jumătate acum o săptămână. Instinctiv, m-am oprit fix înainte să înceapă cu adevărat tumultul decadent din viața lui Anais. Povestea este 100% reală, fiind de fapt transcrierea jurnalului personal al scriitoarei din câteva luni din anii 30. Când încă lumea este destul de pudică și inocentă, iar sexualitatea sau, mai mult, pornografia erau subiecte tabu chiar și în Franța.

Femeia în vârstă de 30 de ani își descoperă partea sexuală animalică prin diverse experiențe care se desfășoară precum un domino. După o copilărie în care tatăl o părăsește la 11 ani, după o tentativă de sinucidere urmată de o căsătorie la 21 de ani, scriitoarea intră într-o lume senzuală prin intermediul lui Henry Miller și al soției acestuia June. De fapt Nin este cea care îl va propulsa pe Miller pe scena literaturii.

Atrasă în aceeași măsură de ambii, Anais începe o poveste tumultoasă de dragoste cu Henry și așteaptă cu sufletul la gură întoarcerea lui June. Începe o pendulare obsesivă între sentimentele față de Henry și Hugo, soțul ei, între atracția și gelozia față de June, între rezistența și dependența față de psihanlistul ei și între simțirile frățești și fascinația față de frumusețea lui Eduardo, vărul ei. Astfel, în a doua parte a cărții, Anais devine o ființă total emoțională și sexuală, care nu are nicio altă preocupare în afara trăirii diverselor experiențe și a expunerii acestora pe hârtie.

Interesant este faptul că jurnalele acesteia nu au fost publicate decât după moartea lui Henry și a lui Hugo, această decizie permitându-i să se exprime total necenzurat și fără teamă de a-i răni pe unul dintre ei. Pe lângă spiritul decadent al cărții, găsim o femeie cu ceva probleme psihice, o ființă total nesigură pe dragostea celor din jur, care nu se poate dărui total unei singure persoane strict din cauza neîncrederii. Așa că se vrea înconjurată de cât mai mulți îndrăgostiți, fie ei bărbați sau femei, de teama pierderii unei posibile unice iubiri. După cum îi spune psihanalistul, totul este legat de dispariția tatălui ei.

În timpul lecturii, am spus să arunc un ochi și pe ecranizare. Foarte bine făcută. Actrița chiar transpune spiritul personajului, semănând chiar și fizic extrem de mult cu Nin. Avem și două nume mari: Kevin Spacey și Uma Thurman.

Citat ce mi-a plăcut: Plăcerile anormale omoară gustul pentru cele normale.

Film: Crucea de piatră (1993)

Posted in film with tags , , on April 23, 2010 by luna

Am o mare pasiune pentru filmele românești. Cred că nu pot fi obiectivă când vine vorba de producții autohtone. Mi s-a întâmplat foarte rar să nu-mi placă un astfel de film. Poate doar chestiile alea obscene realizate fix după revoluție nu mi-au plăcut. În rest, le ador pe toate, chiar și pe cele în care Dl. Nicolaescu este regizor și actor în toate rolurile principale.

Ei bine, după cum ziceam, după 89 au fost câteva mizerii în cinematografia românească, motiv în plus pentru a aprecia Crucea de piatră. Cu un ușor aspect de parodie, accentuat la final, filmul ne prezintă lumea prostituatelor prinse în apogeul carierei lor în zorii comunismului. Bineînțeles că epoca de aur nu putea permite existența unei clase atât de imorale, așa că fetele care-și practicau meseria în bordelul din zona Crucii de Piatră au trebuit reîncadrate în muncă. Cum printre clienții fetelor se aflau și oamenii importanți din sistem, avem de-a face cu presiuni din partea a două tabere. Entuziaștii comuniștii care încercau să le convingă pe prostituate să semneze o cerere de desființare a rușinoasei “instituții” și matroana care se folosea de entuziaștii clienți pentru a păstra porțile deschise. În paralel cu aceste acțiuni asistăm la poveștile haioase ale fetelor.

Până la urmă femeile sunt întreptate spre alte meserii, ajungând taxatoare la ITB sau chelnerițe. După cum spuneam, ironia se accentuează la final când le vedem pe femeile, cinstite acum, scandând cu febrilitate “Stalin, Stalin”.

Dinică joacă excepțional ca de obicei, iar printre actorii se află și Fănuș Neagu, care, cu toate că are o apariție foarte scurtă, este de mare efect. Am ajuns la concluzia că nu puteau găsi un rus mai bun nici printre ruși.

Crucea de piatră

Film: Way down east (1920)

Posted in film with tags , , , , , on April 22, 2010 by luna

Același regizor și producător Griffith ca și la titlul precedent. Și aceeași actriță Lillian Gish care apare de data aceasta în toată splendoarea ei, imaginea fiind mult mai focusată și mai clară decât în Broken Blossoms sau în Birth of a nation.

Povestea este una clasică pentru sfârșitul secolului 18: o fată inocentă și credulă este păcălită de un domn versat. Își pierde astfel virginitatea, face un copil din flori (care moare) și pleacă să-și caute norocul prin lume. Este primită într-o casă oarecare unde petrece câțiva ani. Evident că fiul stăpânilor se îndrăgostește de ea, dar adevărul este aflat și suferința fetei reîncepe. Povestea mi-a amintit de Tess of the D’urbervilles, de Emma Harte și încă 2-3 romane asemănătoare.

Chiar dacă este făcut imediat după Broken Blossoms, pelicula este net superioară. Se pare că Griffith învăța extrem de repede.

M-a uimit scena cascadei. Bucăți imense de gheață se îndreaptă înspre o cascadă. Gish, care zace pe una dintre ele, este salvată de Făt-Frumos al ei, care zburdă de pe un ghețar pe altul. Scena este filmată din diverse unghiuri și de destul de aproape. Mi s-a părut revoluționar pentru anii 20.

Cu toate că avem de-a face cu o poveste lacrimogenă, există foarte multe elemente comice care m-au dus cu gândul la filmele lui Chaplin.

Way Down East

Film: Broken Blossoms (1919)

Posted in film with tags , , , , , on April 22, 2010 by luna

L-am văzut după The birth of a nation – unul dintre primele filme regizate de Griffith. Bine, pe vremea aia un singur om era regizor, producător, scenarist, facea imaginea și muzica din film. Și câteodată mai și juca.

Așa. Deci am aflat eu că acest Griffith a fost un fel de tată al cinematografiei. Cele mai importante și vizionate filme din perioada respectivă au fost făcute în mare parte sub semnătura lui. Iar actița sa preferată era Lillian Ghish, o femeie fragilă ca un bibelou, cu gura făcută intenționat mică. Cred că așa se purta pe atunci. Ce este interesant despre această Ghish este că a trăit fix 100 de ani, ceea ce înseamnă că a murit acum vreo 13 ani.

În Broken Blossoms sau Crinul Strivit se expune povestea de dragoste dintre o fată oropsită, bătută zilnic de al său tată, și un chinez. Cei doi aveau toate premizele să o sfârșească rău, iubirea lor nedurând nici măcar două zile. Cred că a fost printre primele filme care a tratat subiectul iubirii inter-rasiale. De asemenea, cred că nici violența domestică nu fusese prea pusă pe ecrane.

M-am întrebat la sfârșitul filmului oare câte sute de mii de femei au plâns în hohote în sălile de cinema. Acum nu ne mai impresionează atât de mult simple povești de dragoste. De la Titanic încoace nu cred că s-a mai produs ceva extrem de lacrimogen.

După cum spuneam, am văzut filmul după The birth of a nation, al aceluiași regizor, făcut cu 4 ani înainte. Am sesizat ceva evoluții. Imaginea mult mai bună, actorii se mișcă mult mai natural și avem o față filmată de la câțiva cm. Ceea ce în primul film nu exista. M-a amuzat faptul că durul tată al fetei avea o ureche evident contorsionată pentru a arăta și mai dur decât era. Plus că actorul care-l interpretează pe chinez este caucazian 100% așa că stă cu ochii mijiți tot filmul.

Mi-a plăcut scena în care tatăl sparge cu toporul o ușă din lemn pentru a o teroriza pe fată. Seamănă extrem de mult cu scena din The shining. Și țin minte că pe mine scena aceea m-a terifiat prima dată când am văzut filmul. Așadar mă întreb câți au făcut atac de cord la filmul din 1919, oamenii fiind mult mai impresionabili pe vremea aia.

Broken Blossoms

Gustul filmelor vechi

Posted in film with tags , , , on April 22, 2010 by luna

Am prins gustul filmelor vechi. Și-mi place… Nu vechi din perioada Casablanca și nici măcar din perioada Charlie Chaplin. Vorbesc aici de inceputul secolului 20, de primele filme difuzate in cinemauri. Am început cu două pelicule de 14 min, revoluționare la vremea lor, când tot ce se făcuse până atunci nu depăsea 2 min. Asta se întâmpla în 1902 și mă încântă faptul că primul astfel “lung-metraj” a fost realizat după autorul preferat al copilariei mele: Jules Verne.

Le voyage dans la lune (14 min, 1902) – călătoria pe Lună a unui grup de savanți realizată într-un mod surparealist. Nava lor, ce seamănă cu un glonț supradimensionat, aterizează fix în ochiul lunii, imagine ce ne duce cu gândul la viitoarele filme ale lui Dali. Aici, pământenii dau nas în nas cu seleniții, locuitorii Lunii, care pot fi distruși cu ajutorul unor umbrele. Scăpați de seleniții, aceștia se aruncă de pe marginea satelitului și ajung pe Pământ pe fundul unui ocean. Mi se pare interesant faptul că filmul a fost făcut cu trei ani înainte de moartea scriitorului și îmi place să cred că și acesta a fost printre spectatori.

The great train robbery (12 min, 1903) – realizat de compania Edison din SUA (cel de sus a fost producție franceză) pare mai evoluat decât primul. Dacă în Călătorie pe Lună avem doar câteva scene, aici, trecerea de la o scenă la alta se face rapid, dând astfel senzația de more action. Se spune că este filmul care a dat naștere genului western, secvența în care unul dintre bandiți trage 2 sau 3 focuri de armă fix în cameră fiind celebră și terifiantă șa vremea respectivă.