Archive for July, 2010

Ruga

Posted in Muzica with tags , on July 30, 2010 by luna

It makes me cry

Dacă

Posted in Poezie with tags on July 30, 2010 by luna

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

Elena Liliana Popescu

Inaltator

Posted in Muzica with tags , on July 30, 2010 by luna

Emotional

Posted in Iubire, Spirit on July 27, 2010 by luna

Am fost intrebata acum o vreme ce le-as raspunde unor fiinte extraterestre daca m-ar intreba ce m-a impresionat pe Pamant. Si din gand in gand mi-am dat seama ca nu exista nimic nonemotional care sa ma fi impresionat.

Pe primul loc ar fi imensa putere de iubire pe care o pot manifesta fiintele (nu doar umane), acea iubire care duce pana la sacrificiul suprem. Apoi ar fi senzatiile: cum se simte nisipul sub picioare, mirosul ierbii proaspat taiate sau muzica, muzica de toate natiile. Si m-am intrebat daca este atat de rau sa fii o fiinta pur emotionala. Pai atata timp cat nu te lasi coplesit de emotiile negative, nu este.

Carte:Thomas Hardy – Two on a tower

Posted in Carte with tags , , on July 27, 2010 by luna

Cand la Moroieni ploua se da navala in biblioteca. Povestea lui Hardy mi-a amintit ca cele mai bune povesti de dragoste au fost scrise pana acum 200 de ani; povestile acelea caste in care momentul in care el ii vede glezna iti taie respiratia. Povestile acelea ale caror intriga este construita pe baze absolut imposibile in vremurile noastre: o chestiune de onoare, o infidelitate oribila ce consta intr-un simplu sarut sau o simpla scrisoare, o casatorie imposibila din cauza diferentelor de statut social.

Mai am vreo 5 pagini de citit din Two on a tower (am scris numele in engleza pentru ca in romana mi se pare prea telenovelistic) si am stat pe ganduri de dimineata daca sa mai stau 5 min pe o banca la metrou sau sa fug la birou. Si am fugit gandindu-ma la cum ma voi arunca la noapte in pat cu cartea in mana.

Nu o sa ma apuc sa povestesc intriga…voi spune doar ca mi-a facut o pofta teribila pentru literatura aia de o citeam in liceu. Si mai ales pt english stories. 🙂

The Spiral Dance

Posted in Muzica, Spirit with tags on July 21, 2010 by luna

For elle

Posted in Muzica, Oameni dragi with tags on July 12, 2010 by luna

Asta (si) pt ca nu ti-am rasp la telefoane…:D