Archive for February, 2012

Miracol

Posted in Uncategorized on February 15, 2012 by luna

Credeam ca este indeajuns o singura clipa pentru a intelege un miracol. Credeam in revelatiile din trecut, cand miscarea unei crengi sau o raza ce-mi cadea pe perna concentrau tot miracolul existentei intr-un singur bob de nisip. Ca sa aflu ca nu intelegeam nimic. Sunt cinci luni de cand o fiinta, un corp cu suflet, creste in mine si nu inteleg. Nu inteleg cum este posibil. Cum este posibil sa am un om in mine, sa-l cresc fara sa fac nimic, sa-i simt picioarele lovindu-ma incet. Cum este posibil sa-i spun in gand sau cu cuvinte sa se miste sa-mi dea un semn ca este inca acolo, si el sa ma asculte.

Mi-e ciuda ca nu inteleg si mi-e teama ca va iesi in lume, se va desprinde de corpul meu si tot nu voi descifra acest miracol. Mi-e ciuda ca nu am trait destul de intens aceasta simbioza, ca o voi uita curand dupa ce cordonul ombilical va fi taiat si ca o voi regreta toata viata. Sau poate ca nu simti niciodata ca acel cordon ombilical nu mai exista, poate ca ramane pe veci o legatura fara timp si spatiu intre acele doua fiinte care au fost una in alta, precum doua papusi Matruska.

Timisoara

Posted in Uncategorized on February 13, 2012 by luna

Sunt patru luni de cand m-am mutat la Timisoara si, nu stiu de ce, am simtit nevoia sa scriu cateva cuvinte despre acest oras. L-as putea asemui cu o femeie simpla, insa doar in aparenta. Femeia aceea calda care te asteapta cuminte acasa dupa ce ai fost la curve. Pentru ca asa am ajuns sa vad iubitul meu Bucuresti: ca o curva frumoasa, insa murdara pe sub hainele colorate, zgomotoasa si instabila.
La inceput, Timisoara pare ca nu are ce-ti oferi, nu are cu ce te surprinde. Trec zile si saptamani in care nu-ti mai arata nimic nou. Dupa care descoperi un zambet nou, o culoare noua, o strada necunoscuta, o piata ce te duce cu gandul la Viena, un bar cu oglinzi de aur…..
Sunt patru luni de cand m-am mutat la Timisoara, iar acum este acoperita de o patura alba si groasa de zapada. Ieri, in Piata Sinaia, am avut sentimentul ca m-am intors in perioada interbelica. Totul era alb, intuneric, luminile unei biserici, un tramvai vechi ce parea tras de cai, pustiu, liniste.