Archive for May, 2012

Dileme de mama

Posted in Iubire, Spirit on May 18, 2012 by luna

“Sarcina este cea mai frumoasa/minunata/senina/magnifica perioada din viata unei femei”. Cam asta este ideea de inceput din mai toate articolele despre maternitate. Nu mi-e rusine/teama sa recunosc ca in cazul meu nu a fost si nu este asa. Bineinteles, am sentimente cu totul noi, am clipe de extaz, dar si de agonie, am momente de entuziasm in asteptarea copilului, dar si de panica in aceeasi asteptare.
Ca si in alte aspecte ale vietii noastre colective, si legat de sarcina suntem bombardati de niste clisee ingrozitoare. Oricat de puternice ar fi personalitatile si ideile proprii si personale, este imposibil sa nu te simti anormal si defect daca nu te conformezi acestor idei.
Cred ca viitorii parinti care sunt intr-o stare totala de beatitudine de la inceputul pana la sfarsitul sarcinii si in prima perioada de viata a copilului ori erau cam nefericiti inainte, ori aveau o viata plictisitoare si inactiva. Nu ai cum sa spui ca este minunat sa fii cat casa, sa nu poti face n activitati pentru ca esti gravida, sa fii fericit cu miile de temeri legate de viitorul copil etc.
In cazul meu, cea mai mare temere este ca nu voi mai avea micile bucurii si excentricitati si libertati dinainte. Evident ca n-as fi vrut sa-mi petrec toata viata prin cluburi, dar, vai, cat de bine ma simteam la o distractie inconstienta si colorata cu prietenii sau necunoscutii. Ei, si vin diversi care-ti spun “ehe, gata, s-a terminat. Sa vezi ce greu o sa-ti fie, etc”. Nu, frate, n-o sa-mi fie greu, refuz sa-mi fie greu.
Am cazuri in jurul meu de parinti care-si plimba copiii de la trei luni prin tara, si-i iau in vizite, la terase, ii mai lasa cu o bona si se duc intr-un club. Si am cazuri in jurul meu de oameni care ii judeca pe cei de mai sus si ii considera egoisti si inconstienti. De ce? Unde scrie ca trebuie sa iti tii copilul intr-un bubble in primii 2,3, 10 ani din viata?
Cred ca printre responsabilitatile prioritare ale unui parinte este si sa-si asigure propria fericire. Plictiseala, stresul, frustrarea sunt sentimente pe care copilul le percepe imediat.

Zilele trecute am fost la un curs de parenting. In timpul celor doua ore le-am studiat pe cele cateva cupluri care, ca si noi, se pregatesc pentru bebe. Imi venea sa le dau cu ceva in cap vazandu-le asa-numita perfectiune si cumintenie. Imi imaginam camera copilului deja pregatita si dotata cu tot ce trebuie, casele impecabile, relatiile aparent perfecte cu partenerul. Ce mai…exact acele familii din “reclamele la detergenti”, cum imi place sa-i numesc. Stii, acele reclame in care femeia imbracata perfect, din casa perfecta, cu copiii perfecti este fericita ca a gasit un detergent care scoate petele perfect. Mda, si peste 5 ani cineva isi trage un glont in cap si isi improasca creierii pe lenjerie impecabila spalata cu Ariel.

Ma enerveaza la culme acest perfect si il resping cu toata fiinta mea. Este fals, este inexistent, este deprimant.

Vreau culoare si un pic de haos, vreau sa fiu eu si eu nu sunt perfecta. Si nimeni nu e, insa unii stiu sa mimeze atat de bine.

Nu-mi voi creste niciodata copilul intr-un mediu perfect, pentru ca nu vreau un copil perfect. Vreau un copil minunat in imperfectiunea lui, un copil caruia sa-i iubesc defectele.