Archive for the Poezie Category

Liniste

Posted in Iubire, Poezie, Spirit on October 20, 2011 by luna

Asadar asa miroase linistea,

A rufe curate de iarna si ceai de musetel.

Ce fiinta ciudata aceasta serenitate

Iesita din mine si coborata in toate.

Asadar asta e gustul nemiscarii,

A mar de dimineata si sarut de revedere.

Raul

Posted in Poezie with tags , on August 3, 2010 by luna

Raul de care am suferit a disparut ca un vis

Si nu as putea compara amintirea sa indepartata

Decat cu ceturi usoare pe care aurora le ridica

Si cu roua ce se vede disparand

(Musset – Noapte de Octombrie)

Dacă

Posted in Poezie with tags on July 30, 2010 by luna

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

Elena Liliana Popescu

O poezie draga mie:)

Posted in Iubire, Poezie with tags on June 29, 2010 by luna

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,

Doar sarutarea ta ar fi în stare

Sã stinga focul rãu ce i-a cuprins,

Sã-i umple de iubire si de soare.

Saruta-mi gura, buzele-nclestate

Ce vorba si surâsul si-au pierdut.

Iti vor zambi din nou inseninate

Si-ndragostite ca si la-nceput.

Saruta-mi fruntea, gândurile rele

Si toate indoielile-or sã moara,

In loc vor naste visurile mele

De viata noua si de primavara.

Magda Isanos

Cerc

Posted in Iubire, Poezie on March 16, 2010 by luna

Spre tine am venit extaziata

Caci sufletul ti-l simteam atat de firesc.

Din preaplinul fericirii m-am simtit alungata

De orbul ochiului tau omenesc.

In lume m-am aruncat agonizata

Pe alte carari fericirea sa mi-o implinesc.

Prin locuri cu miresme m-am trezit abrutizata

De demonii sufletului ce-a uitat de ceresc.

Cu fiece demon hranit si ascultat

Golul din mine mai mare-a crescut.

Nelinistea in dementa a fecundat

Iar calmul s-a indepartat tot mai abrupt.

Dar veni ziua in care demonii amutira

Si pura in fata lor m-am trezit.

Ingeri si flori albastre se auzira

Ce pasii spre tine mi-au calauzit.