Archive for the Uncategorized Category

despre prietenie

Posted in Uncategorized on March 25, 2012 by luna

cadem atat de rapid in capcana rolurilor de sot/ sotie, iubit/ iubita, tata/ mama etc, de parca ar fi existat un moment in care am decis ca asta ne este personajul de acum incolo. uitam sa fim noi, tocmai din dorinta de a fi niste “noi” mai buni, mai performanti, “mai” perfecti.

imbracati in aceste personaje, incepem un razboi continuu cu restul actorilor, dar mai ales cu actorii principali de pe mica scena a vietii noastre. ne folosim de cele mai penibile arme: pretentii, injurii, blamari, isterii, urlete, amenintari etc.

ne este frica de ce s-ar putea intampla daca lasam chiar si pentru o secunda garda jos. poate ca partenerul de scena, devenit la un moment dat inamic pe campul de lupta, ne va scoate din propria noastra piesa. poate ca ne va insela cu dublura, sau se va plimba prin piesele altora. asa ca ne apucam sa construim un tarc pe scena, sa batem un tarus in mijloc si sa-i legam un lant de picior. acum e mult mai bine…acum stiu tot timpul unde e, ce gandeste, la cine se uita.

o data la o suta de ani ne amintim cum era cand eram prieteni. cand stateam nu doar pe aceasi scena, ci in acelasi corp, creier, inimia, suflet. cand ne cautam spasmodic si ne era bine impreuna pentru ca vroiam, nu pentru ca trebuia. cand nu ne smulgeam gandurile cu patentul, ci trairile prindeau forma de cuvinte inainte de a fi traite.

iar frica nu era primita de celalalt cu ura si acuze, ci cu zambete si incurajari. in prima nebunie a iubirii ni se pare ca prietenia este apanajul relatiilor dintre batrani.

Advertisements

Miracol

Posted in Uncategorized on February 15, 2012 by luna

Credeam ca este indeajuns o singura clipa pentru a intelege un miracol. Credeam in revelatiile din trecut, cand miscarea unei crengi sau o raza ce-mi cadea pe perna concentrau tot miracolul existentei intr-un singur bob de nisip. Ca sa aflu ca nu intelegeam nimic. Sunt cinci luni de cand o fiinta, un corp cu suflet, creste in mine si nu inteleg. Nu inteleg cum este posibil. Cum este posibil sa am un om in mine, sa-l cresc fara sa fac nimic, sa-i simt picioarele lovindu-ma incet. Cum este posibil sa-i spun in gand sau cu cuvinte sa se miste sa-mi dea un semn ca este inca acolo, si el sa ma asculte.

Mi-e ciuda ca nu inteleg si mi-e teama ca va iesi in lume, se va desprinde de corpul meu si tot nu voi descifra acest miracol. Mi-e ciuda ca nu am trait destul de intens aceasta simbioza, ca o voi uita curand dupa ce cordonul ombilical va fi taiat si ca o voi regreta toata viata. Sau poate ca nu simti niciodata ca acel cordon ombilical nu mai exista, poate ca ramane pe veci o legatura fara timp si spatiu intre acele doua fiinte care au fost una in alta, precum doua papusi Matruska.

Timisoara

Posted in Uncategorized on February 13, 2012 by luna

Sunt patru luni de cand m-am mutat la Timisoara si, nu stiu de ce, am simtit nevoia sa scriu cateva cuvinte despre acest oras. L-as putea asemui cu o femeie simpla, insa doar in aparenta. Femeia aceea calda care te asteapta cuminte acasa dupa ce ai fost la curve. Pentru ca asa am ajuns sa vad iubitul meu Bucuresti: ca o curva frumoasa, insa murdara pe sub hainele colorate, zgomotoasa si instabila.
La inceput, Timisoara pare ca nu are ce-ti oferi, nu are cu ce te surprinde. Trec zile si saptamani in care nu-ti mai arata nimic nou. Dupa care descoperi un zambet nou, o culoare noua, o strada necunoscuta, o piata ce te duce cu gandul la Viena, un bar cu oglinzi de aur…..
Sunt patru luni de cand m-am mutat la Timisoara, iar acum este acoperita de o patura alba si groasa de zapada. Ieri, in Piata Sinaia, am avut sentimentul ca m-am intors in perioada interbelica. Totul era alb, intuneric, luminile unei biserici, un tramvai vechi ce parea tras de cai, pustiu, liniste.

Tu! Te iubesc, tu! Tu!

Posted in Uncategorized on October 1, 2011 by luna

Tu eşti în globul de cristal
Ce-mi arată drumul către mal
Când mă pierd în lumea mea şi-aş vrea
Să înving tristeţea grea

Tu, nevăzută, dar te simt
Te ignor, dar nu pot să mă mint
Eşti în ceea ce respir, eşti tu
Firul ce mă leagă de miracolul din zori
Când din vis cobori
În tot ce-ating în jurul meu
Chipul tău îl văd mereu în gând
Eşti orice, oricum, oricând

Tu, aşteptarea din amurg
Când secundele încet se scurg
Cu atingeri moi de catifea
Alintate-n mâna ta

Tu eşti ideea de intens
Căutării mele-i dai un sens
Un motiv ca să încerc mai mult
Tu eşti vocea ce-o ascult
Eşti chemarea de demult
Ce mă face să nu-mi aparţin
Nu mai sunt eu
Nu mai e nimic al meu, eşti tu
Nu pleca, nu spune nu

PS: Multumesc pentru 9 luni minunate!

Citate Henry Miller

Posted in Uncategorized on August 6, 2011 by luna

“Lumea e un cancer care se mananca pe el insusi”…

 

Tropicul Cancerului

Sa ne reproducem

Posted in Uncategorized on June 7, 2011 by luna

Mi-am dat seama ca ar trebui sa facem copii doar cand ne plece atat de mult de noi insine si de perechea procreatoare incat vrem sa ne reproducem. Sa creem un om care sa ne semene. Din pacate, scopul celor mai multi parinti este sa posede o fiinta si sa-si bifeze inca un punct din to do list.

I

Posted in Uncategorized on June 4, 2011 by luna

Iubire, hai sa ne facem bagajele,

In lume vom pleca in cautarea a nimic.

Ia-ti o valiza noua cu miros de piele proaspata

Inchisa cu raze de soare.

Iubire, nu uita sa o umpli cu zambete,

Iluminate de ochii tai nebuni.