Nu esti la fel

Vezi, tu, tu nu esti la fel ca restul barbatilor,

Tu esti bland si-mi spui ca ma iubesti de trei ori pe minut,

Tu ai nervi si stari de angoasa,

Dupa care te alinti si faci sa rasara soarele.

Tu marai pentru ca nu te-am pupat la metrou,

Motiv de razbunare naprasnica si perpetua

Pana cand dai de primul pat in care ma tavalesti ca si cum maine am muri.

Nu, tu nu semeni cu nimeni si nimeni nu seamana cu tine.

Tie iti place sa faci autostopul si nu-ti este frica de nimic,

Dupa care mananci iaurt cu fructe ca o fetita de cinci ani.

 

 

vezi tu…

vezi tu, iubitule, universul meu incepe in mana ta dreapta

exact acolo unde se termina degetul tau aratator

lung, drept si unic si iti incepe palma…offf…palma ta dreapta

minunea careia ii place atat de mult sa se plimbe pe sanii mei.

vezi tu, fluturash, in universul meu mai exista abdomenul tau

acea padure tropicala de fire negre si intepatoare

care te transforma din barbat in animal, din animal in fiara

prin care atat de mult imi place sa-mi plimb varful limbii.

vezi tu, my lord, nu ma hotarasc intre omoplatul stang si cel drept

par identici, dar stiu ca pe oricare l-as alege, as tanji dupa celalalt,

dilema suprema si problema mai mare decat exploziile solare

tsunami-uri, incalzirea globala sau criza nucleara.

Mi-e dor de mare…

simplu….calm, dar apasator. Nu mi-a fost nicand atat de dor de mare. Si ma mir. Sunt mai mult de 10 ani de cand am parasit-o, de cand am vizitat-o sec de 2, de 3 ori pe an. De cand n-am mai avut-o zilnic, in fiecare clipa, langa mine. Este posibil sa ti se faca cu adevarat dor de ceva, de cineva, cu atata intarziere.

Caut cu disperare fiecare raza de soare, ma asez sub ea, inchid ochii, ridic capul si vad marea. Nesfarsita, sarata, iubita mea mare. Vreau sa ma mut la mare, pe plaja, intr-o cocioaba, sa am un singur rand de haine, sa fie vesnic vara, sa ma spal rar cu altfel de apa decat a marii. Sa simt nisipul strangandu-mi pielea, sa nu aud nimic decat valurile si pescarusii. Daca exista Rai, vreau ca plaja si marea sa fie Raiul meu. Asa aleg, daca am dreptul sa-mi aleg Raiul. Sa fiu singura, dar sa-i am in mine pe toti cei care ii iubesc. Si sa nu-mi fie dor de nimeni, pentru ca toti sunt in mine. Atemporal si aspatial.

Sa mananc toata ziua peste, dar pe care sa nu-l pescuiesc. Sa vina singur spre mine, sa-l gatesc in fata colibei mele si sa-l mananc. Sa simt ca am toti pestii in mine si ca eu sunt la randul meu intr-un peste. Precum Iona.

Sa fiu in Dumnezeu, iar Dumnezeu in mine. Sunt fericita. Pentru ca, de fapt, Raiul meu e aici, acum, iar pestele primordial imi zambeste cald si bland vazandu-mi ignoranta si zbaterile. “Ce proasta esti, Silvia! Nu vezi ca traiesti in mine, cu mine, in TOT? Esti fiinta unica si multipla in acelasi timp.”.

Si apoi sa ma dezbrac si sa ma arunc in mare…

Oscilatii

Precum o sotie infidela imi intorc obrazul plans spre Tine,

Tu care ma primesti intodeauna fara reprosuri si fara sa ma intrebi pe unde am fost.

Precum un copil care si-a uitat papusa preferata intr-un colt murdar,

Te ridic si imi cer iertari sfasietoare, stiind, insa, ca gestul va fi repetat la nesfarsit.

La fel ca atunci cand afli cu mirare ca floarea ce-ai uitat sa o uzi a murit,

La fel ca atunci cand pisica ti-a murit de foame.

Tot astfel ma simt de fiecare data cand ma reintorc spre Tine.

Dar Tu, Tu niciodata nu dispari, asteptand linistit sa revin.

Tu ma primesti de fiecare data intr-o camera plina de Soare,

De Lumina calda, de nisip racoritor.

Poate pentru ca stii ca traiesti intotdeauna in sufletul meu,

Poate pentru ca stii ca m-ai creat imperfecta.

Ma iei in palma-ti gigantica si calda precum o plapuma de puf,

Ma privesti, ma despici in mii de bucatele si ma refaci sufland cald in pantecele-mi sterp.

Poate ca de data aceasta voi functiona mai bine.

Nu perfect, ci doar mai bine decat data trecuta.

Poate ca nu te voi mai uita si voi trai cald si senin, zambind si iubind.