Cand am auzit melodia (live, in timpul emisiunii) am spus ca daca nu castiga, nu ma mai uit niciodata la Eurovision. Mi-a placut de la primul vers cand am spus ca are vocea ca a lui Amy Winehouse. Dupa care mi s-a parut ca seamana mai mult cu Bjork. Pe care o iubesc mai mult decat pe Amy.
E foarte mișto puștoaica asta și ma bucur ca Eurovisionul scoate și chestii bune, nu doar șlagare de pe vremea lui pazvante.
Citită printre rapoarte de monitorizare si comunicate de presă, mai mult în metrou și noaptea înloc de somnifer, dar terminată pentru că n-am putut să nu mă gândesc la ea de fiecare dată când aveam câteva minute liberă. Uite așa s-a dus și cea de-a treia carte a lui Palahniuk. Și s-a dus rapid și febril, deoarece este o carte pe cât de groaznică pe atât de atractivă. O poveste plină de povești pline de povești care îți întoarce stomacul pe toate părțile. Cei care sunt ușor de scârbit și care visează noaptea ce văd/citesc ziua n-ar trebui să o deschidă.
Cred că Palahniuk a studiat toate reacțiile chimice ce se pot petrece în corpul uman în diverse împrejurări. De la cum miroase carnea de om prăjită în tigaie, la cum se multiplică bacteriile după câteva ore de la deces. Personajele par irealiste, dar, în același timp, trăiești cu senzația că până și vecinul tău ar putea face chestiile psihotice povestite aici. Fiecare are a dark side, iar în Bântuiții nu asistăm decât la dezlănțuirea celor mai ascunși demoni din ființa umană.
Ce ar face un grup de 16 oameni pentru a-și transforma viețile în adevărate scenarii de film? Pentru a trăi o poveste vandabilă, o poveste care i-ar imbogăți pe viață? Păi ar putea să se automutileze, să recurgă la canibalism, să aștepte cu nerăbdare să-i moară colocatarul…și multe multe altele. Pentru că “suntem atât de atașați de propria suferință”.
Nu la fel de filosofică precum Monștrii Invizibili și Cântec de Leagăn. Dar demnă de toată admirația și tot respectul pentru poveștile magistrale și personajele pe care le porți cu tine mult după ce ai terminat cartea.
Cred că va rămâne destui ani cel mai grotesc roman citit de mine vreodată.
Nu la fel de buna ca Monstrii invizibili, care e considerata cea mai buna carte a lui Palahniuk (da, mai buna decat Fight Club). Dar am citit-o cu aceeasi intensitate. Ca toate cartile sale, si aceasta te coboara in cele mai joase, scarboase, obsedante, decadente zone ale trairii umane, pentru a gasi acolo un sens al vietii si pentru a constientiza cat de devianta este societatea contemporana.
Daca ai stii cateva cuvinte prin care ai putea omori pe oricine, cate crime ai face? Daca vrei sa omori, raspunsul este simplu. Dar daca nu vrei, daca doar iti vin cuvintele acelea in minte la nervi, cati oameni ar cadea secerati in jurul tau? Cantecul de leagan este o poezie pe care cei din antichitate o foloseau pentru a-si adormi pe veci copiii in vremuri de foamete sau de boli. Versurile ajung in timpurile noastre si astfel avem parte de o serie de decese inexplicabile. Pana la urma, un jurnalist si o agenta imobiliara descopera secretul si pornesc in lume pentru a gasi toate cartile ce contin versurile respective si pentru a le distruge. Pe parcurs nu se pot abtine din a-si creste portofoliul de crime.
Pe langa faptul ca-ti pui intrebarile de mai sus, te confrunti si cu 2 personaje hippie care lupta pentru salvarea padurilor, a animalelor si pentru eradicarea evolutiei tehnologice.
O carte buna de avut.
Nu-mi amintesc sa mai fi vazut un desen animat produs in ultimii 10 ani care sa ma faca sa-mi amintesc de dulcele stil clasic al desenelor copilariei mele – Aristocats, 101 Dalmatieni, Mica Sirena etc.
Exact asa este facut acest film al anului 2010 care vine dupa marile nume din ultimii ani – Ice Age, Shrek, Coroline etc. Nu exista nimic modern, nimic comercial in acest film. Poate ca doar accentul trandy al personajelor diferit de vocile suave de basm ale desenelor de acum 20-30 de ani.
L-am savurat de la un cap la altul. Nu am ce povesti. Pe foarte scurt, este povestea rasturnata a clasicei Printul Broscoi. Sarutul fetei cu broscoiul are ca rezultat transformarea ei in broasca si nu a lui in print. De aici, fel de fel de aventuri. Mi-a placut si ca actiunea are loc in “regretatul” New Orleans, “orasul in care toate visele se implinesc”. Gasesc 2 motive aici: era cel mai potrivit loc pentru povesti ce includ papusi vodoo si fel de fel de vraji si faptul ca cineva a vrut sa aduca oamenilor aminte de ceea ce a fost acest oras.
Este un film la care mi-as duce copiii. 😀
O dezamagire totala. Nu foarte rau pentru un film de vazut miercuri seara cu farfuria de ciorba-n brate, dar o dezamagire totala daca tinem cont ca avem de-a face cu doua genii: Roman Polanski si Johnny Deep. Singura scuza pe care i-o gasesc lui Polanski este ca filmul este facut cu trei ani inainte de Pianistul, iar singura scuza pe care i-o gasesc lui Deep este ca face filme pe banda rulanta, fiind firesc sa o mai dea in bara din cand in cand. Adica sa joace intr-un film prost si sa joace banal.
Prima parte a filmului este interesanta cat de cat, dar a doua jumatate se transforma intr-o actiune ieftina. In ultimele 20 min ma intrebam in continuu cat mai dureaza si speram ca ceva sa salveze actiunea filmului.
Pe scurt, este vorba de o carte rara si foarte veche, numita The ninth gate, care se gaseste in doar 3 exemplare in toata lumea. Depp este un dealer de carti versat (mi-a placut numele lui – Corso) care este insarcinat de proprietarul uneia dintre carti sa le gaseasca pe celalalte si sa le compare pentru a stabili autenticitatea propriei carti. In proces mor oameni in mod ciudat, ceea ce ne face sa intelegem ca este ceva necurat cu aceasta carte. Trei dintre desenele cartii erau semnate LCF – adica Lucifer. Depp isi da seama la final ca exista o cheie in alaturarea a cate 3 desene (cele semnate de Satana, evident) din cele 3 carti. Aceasta cheie te transforma intr-un fel de diavol, invincibil si atotputernic. Si cam atat.
O poveste ieftina. Exista N mai bune in tot atatea filme horror (Ex: The Ring, The Skeleton Key etc). Fac acelasi exercitiu ca si la Public Enemies: daca ar fi jucat alt actor in rolul lui Depp, n-as fi dat doi lei pe film. Dar nici macar asa nu dau.
The Ninth Gate
Stiai ca din 4 peturi se poate face un tricou si ca din 36 de peturi un covor? Eu nu stiam.
Hai sa colectam selectiv!:D
Dupa ani de zile in care am privit peste umarul ratb-istilor sau metro-istilor care dupa minute intregi de gandire puneau cate o cifra in patratelele Sudoku, am avut si eu curiozitatea de a vedea ce e cu jocul acesta. Si am vazut. Si de atunci am rezolvat N astfel de joculete, m-am enervat, am gresit, am taiat, am luat-o de la capat si tot asa.
Rezultatul: rezolv un Sudoku de 25 de min in 10 si unul de 45 in 20. Bravo mie.
Ma relaxeaza, imi ascute mintea si imi dezvolta autismul. Pana acum am reusit sa ard o oala cu mancare pierduta in Sudoku.
Ma bucur ca prima carte a lui Palahniuk cititia de mine nu a fost Fight Club, ci Monstrii Invizibili. Am auzit ca in primul caz filmul este mult mai bun decat cartea, asa ca nu as fi vrut sa fiu dezamagita. Oricum, marele atuu al filmului este ca ii are pe Brad Pitt si Helena Bonham Carter, superbitati greu de regasit in paginile vreunei carti.
Am citit Monstrii Invizibili in cateva ore, pe nerasuflate… Ca si in restul cartilor, Palahniuk te arunca in cel mai adanc noroi al societatii moderne pentru a gasi acolo adevaratul sens al vietii. Acest sens nu este expus explicit, tinand de fiecare sa si-l defineasca, dar ceea ce face Panahniuk este sa-ti arate cat de in neregula, ciudate, anormale sunt lucrurile care se intamplam astazi in jurul nostru. In Monstrii Invizibili gasim o lume Hollywoodiana, plina de flash-urile fotografilor, de femei siliconate si de oameni superficiali. O stralucire care te transforma intr-o fiinta superficiala si suferinda. Singura cale pe care o gasesc personajele pentru a scapa din acest univers, pentru a se defini si a transcede aceasta robotizare este automutilarea. Eroina cartii, o tipa la 20 si un pic de ani, fotomodel, superba, isi zboara jumatate din fata cu o carabina. Aflam abia la sfarsit ca ea este autoarea atentatului. Fratele ei da foc unui tub de fixativ, ramanand astfel mutilat pe viata, doar pentru a atrage oamenilor atentia asupra lui, doar pentru a fi deosebit de restul. Dupa care se gandeste ca ar fi mai interesant sa fie gay, iar mai apoi sa se transforme in femeie.
Pare ca Palahniuk exagereaza, doar poate doar pentru noi romanii. Sunt convinsa ca cititorii din SUA isi recunosc vecinii, rudele sau pe ei insisi in paginile cartii. Povestile sunt presarate cu replici filosofice.
Mi-a placut: “Parintii sunt precum Dumnezeu. Vrem sa-i stim acolo, vrem sa stim ca ne aproba faptele, dar ii contactam doar cand dam de necaz”.
Acum citesc Cantel de Leagan de acelasi autor. So far se poate sa-mi placa la fel de mult ca si prima.
 | Pseudonimele literar… on Carte: P. Howard – Orasu… |
 | Divan.ro - Restauran… on Review: Restaurant turcesc… |
 | Andra Dumitru on Review: Restaurant turcesc… |
 | yan on Sa ne reproducem |
 | luna on Carte: P. Howard – Orasu… |
 | aeschmann on Carte: P. Howard – Orasu… |
| yan on Erata: Deci sunt suflet c… |
| luna on la multi ani, nesuferito!… |
 | Ellu on la multi ani, nesuferito!… |
| luna on Suflete |
From the dark side of the moon 