Archive for Le voyage dans la lune

Gustul filmelor vechi

Posted in film with tags , , , on April 22, 2010 by luna

Am prins gustul filmelor vechi. Și-mi place… Nu vechi din perioada Casablanca și nici măcar din perioada Charlie Chaplin. Vorbesc aici de inceputul secolului 20, de primele filme difuzate in cinemauri. Am început cu două pelicule de 14 min, revoluționare la vremea lor, când tot ce se făcuse până atunci nu depăsea 2 min. Asta se întâmpla în 1902 și mă încântă faptul că primul astfel “lung-metraj” a fost realizat după autorul preferat al copilariei mele: Jules Verne.

Le voyage dans la lune (14 min, 1902) – călătoria pe Lună a unui grup de savanți realizată într-un mod surparealist. Nava lor, ce seamănă cu un glonț supradimensionat, aterizează fix în ochiul lunii, imagine ce ne duce cu gândul la viitoarele filme ale lui Dali. Aici, pământenii dau nas în nas cu seleniții, locuitorii Lunii, care pot fi distruși cu ajutorul unor umbrele. Scăpați de seleniții, aceștia se aruncă de pe marginea satelitului și ajung pe Pământ pe fundul unui ocean. Mi se pare interesant faptul că filmul a fost făcut cu trei ani înainte de moartea scriitorului și îmi place să cred că și acesta a fost printre spectatori.

The great train robbery (12 min, 1903) – realizat de compania Edison din SUA (cel de sus a fost producție franceză) pare mai evoluat decât primul. Dacă în Călătorie pe Lună avem doar câteva scene, aici, trecerea de la o scenă la alta se face rapid, dând astfel senzația de more action. Se spune că este filmul care a dat naștere genului western, secvența în care unul dintre bandiți trage 2 sau 3 focuri de armă fix în cameră fiind celebră și terifiantă șa vremea respectivă.